Univers second-hand

Cu vise incuiate sub perna

Cu doruri tinute de mana

Si strigate urlate in urechea timpului

Traiesc sub cupola unei lumi

intoarse pe dos...

Aripi ce zboara invers

si ochi ce privesc in fundul orbitelor,

se destainuie ca la spovedanie

nu ma lasi niciodata sa-mi

trantesc oasele pe lumina ce ti-o

culeg din palme.

Veni-vor vulturi cu pene galbene

sa suie pe fruntea mea

prea ingreunata de ploaia

ce toaca marunt orice simtire.

Descoperire

Te zaresc printre lucruri

Ca si cum te-ai ascunde de ele

Cauti timpul sa-l storci de secunde

Si dormi cu visele-n brate

Fara sa te-ntorci catre perete.

Nu lasi niciodata clipele

sa-ti devoreze uitarea...

Fasia de aer smuls din tatani

se rostogoleste cu privirea

flamanda dupa iubire.

Te inchizi inauntru

cu o cheie care n-a fost

inventata inca.

Omul nimanui

Dumnezeu s-a oprit

si a pus un deget peste mine,

era prea tarziu...deja ma nascusem...

Am deschis ochii dar bucuria

nu mi-a zambit niciodata,

mi s-au garbovit gandurile

incercand sa gasesc frumusetea

ce Dumnezeu mi-a promis-o.

Fericirea mea o regasesc

in cativa metri de asfalt,

o bucata de cer si un soare

uitat de multi ca mai exista...

Nu stiu cand am sa plec

daca Dumnezeu ma asteapta

cu degetul sa-l puna peste mine...

Mi-e dor

Mi-e dor de tot,
de liniştea ta care-mi
curge prin vene,
de mirosul unei primăveri
stând culcat în iarba
abia născută...
mi-e dor de dorul fraged
şi mirosul de vânt nebunatic
venit din alte lumi,
mi-e dor de copilăria zglobie
cu picioare murdare,
de ţărna udă,
de ploaia bogată a unei veri
când lumea era la picioarele mele...
mi-e dor să n-am dor
decât de nopţile-n care
visez că sunt zburător.

Dincolo de umbre

Dincolo de umbră şi lumină
este sufletul meu,
grozavă tânguire
a frunzelor moarte
arse-n crematoriul toamnei.
Aici, în lumină, eşti tu
dincolo-n umbră sunt eu,
înfiorătoare compensare a fiinţelor…
starea mea de ratare
degeaba încerci s-o alungi
când gândurile mele rebele
se pierd în frunze de dud...
ceaţa groasă, oglindită-n verdele palid
al umbrei tale amare,
se desprinde-n fâşii de lacrimi vişinii...
ai să mă macini ca pe-o piatră
şi-ai să mă pierzi în fiecare zi
iar a ta fiinţă blestemată
are să ardă-n foc şi gânduri câteodată.

Urgia Toamnei

Câteodată pietrele par a fi
sufletele copacilor
care, la rândul lor,
se reazemă pe goliciunea pământului…
uneori mă sfâşie uitarea
cu ghearele ei de pisică sălbatecă
timpul mă sufocă,
iar respiratia devine o pierdere
irecuperabilă
câteodată nimic nu se poate separa
poate doar umbra oceanelor
care se revarsă peste pădurile
sărăcite de urgia toamnei...

Spovedanie

Lacrimi innodate si luciri de inger,
ma strabat aievea pe ochiul bolnav,
cer iertare florii inchinate lumii
si descant potoape pe cararii de dor.
Prind cu aripi pasari, le nasc pe prag,
depanand amurguri, rasarind lumini.
Daruiesc tristetii numai flori de zari,
refuzate-n ceruri, blestemante-n nori.
Culegand zambete cu palme asudate,
ma caiesc amarnic,
cer iertare linistii pentru somnul mut.