Văd încet cu mintea globul de sticlă
ce stă atârnat deasupra copacului înflorit
repet aceeaşi vorbă pe care am auzit-o
cu secole în urmă...
mă scufund spre lanurile de grâu
ale uitării...
şi iarăşi îmi revin;
de pe plaiuri de dor
scurg timpul cu ceasuri cu tot
întrebând cu ce se poate
cumpăra un idol?
şi tot nu-mi ajung să-mi pierd vremea
înşirând ciuperci otrăvitoare
peste câmpurile de mătase neagră;
dau totul uitării, iubire, copilărie…
şi câmpuri cu flori mirosind
a brad copt pentru ospăţuri regale...
adorm cu ochii pe perna inimii
şi mă întreb de unde liliecii albaştri ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu