Dincolo de umbre

Dincolo de umbră şi lumină
este sufletul meu,
grozavă tânguire
a frunzelor moarte
arse-n crematoriul toamnei.
Aici, în lumină, eşti tu
dincolo-n umbră sunt eu,
înfiorătoare compensare a fiinţelor…
starea mea de ratare
degeaba încerci s-o alungi
când gândurile mele rebele
se pierd în frunze de dud...
ceaţa groasă, oglindită-n verdele palid
al umbrei tale amare,
se desprinde-n fâşii de lacrimi vişinii...
ai să mă macini ca pe-o piatră
şi-ai să mă pierzi în fiecare zi
iar a ta fiinţă blestemată
are să ardă-n foc şi gânduri câteodată.